Comunicat de Presa

Asociatia Specialistilor Auto din Romania, asociatie profesionala a celor ce activeaza in sectorul repararii automobilelor, a participat la sediul ASF, la sedintele Grupului de Lucru constituit pentru  a discuta propunerile de modificare a legii RCA si situatia Pietei asigurarilor auto obligatorii.

In cadrul acestor intalniri,s-a analizat oportunitatea armonizarii legislatiei romanesti, cu cea europeana, in privinta asigurarii obligatorie de răspundere civilă si s-au prezentat propuneri de imbunatatire a legislatiei actuale.

ASAR saluta deschiderea avuta de Presedintele Autoritatii de Supraveghere Financiara, Leonardo Badea, pentru organizarea acestor intalniri, deschiderea pentru dialog a conducerii ASF si doreste continuarea acestor intalniri constructive. Apreciem echilibrul dovedit de actuala conducere ASF in cadrul acestor italniri la care au luat parte reprezentanti ai tuturor partilor afectate de o eventuala modificare a Legii RCA si dorinta de a se gasi o solutie care sa fie acceptata de toate partile implicate in aceste negocieri.

Apreciem activitatea actualei Conduceri ASF, care a demonstrat ca exista, in sfarsit un interes pentru rezolvarea problemelor existente pe piata RCA in interesul tuturor partilor implicate, fara a se incerca favorizarea unor anumite Grupuri de Interese.

Obiectivul ASAR este ca piata RCA sa cunoasca o stabilitate iar interesul consumatorilor sa fie protejat si ne dorim ca si in viitor, ASF sa fie un factor de echilibru si mediere in piata asigurarilor.